• Autor distins cu Premiul Goncourt pentru literatură în 2010 Cel mai citit roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, adaptat de autor atât pentru scenă, cât și pentru marele ecran. Oscar are zece ani și trăiește într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în față, băiatul, bolnav de leucemie, știe că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucnește inocent, pătimaș și deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit povești moderne, adevărate lecții de viață, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute și nimic nu e așa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca și cum ar fi zece ani și-l învață să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puțin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid într-o viață trăită fast-forward, Oscar parcurge, printre râsete și lacrimi, itinerarul emoționant al tuturor vârstelor și experiențelor umane îmbogățite de imaginația lui, care umple spațiile albe și îmbracă realitatea în veșmântul miracolului. Astfel, băiatul ajunge să-și trăiască adolescența alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinerețe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă și, în cele din urmă, să regăsească dragostea la apusul unei vieți ca o lumânare care arde la ambele capete. Traducere din limba franceză de Marieva Ionescu.
Spoilermentes
Olvasói vélemények összefoglalója
Cititorii descriu Oscar și Tanti Roz ca pe o lectură scurtă, dar profund emoționantă, capabilă să provoace atât râsul, cât și lacrimile. Mulți apreciază felul în care cartea transformă suferința într-o reflecție asupra vieții, credinței, iertării și alegerilor personale. Întrebările și ideile sale par să dobândească noi sensuri odată cu trecerea timpului, ceea ce îi determină pe unii cititori să revină la volum.
În ciuda temelor apăsătoare, tonul jucăuș și momentele de umor sunt considerate puncte forte, contribuind la impactul afectiv al lecturii. Totuși, există și opinii potrivit cărora stilul este prea ornamentat, artificial și lipsit de substanță. Oscar și Tanti Roz se adresează mai ales celor care caută o lectură concisă, sensibilă și meditativă, dar poate să nu convingă cititorii care preferă o scriitură mai sobră și mai puțin sentimentală.
Újra és újra végigolvasom életem különböző szakaszaiban. Minden sora egy olyan gondolat, ami annyira igaz az életünkre és , amely megerősíti a hitünket-lelkünket. Végignevetjük, hogy a könnyeinket nyelve tegyük le. Hißba tudom a végét: mindig sírok. Ha vannsk könyvek, amiket érdemes életünlben legalàbb egyszer elolvasni: EZ AZ EGYIK❤️.
Jelentkezz be hogy láthasd a kedveléseket és hozzászólásokat