Romanul Pistolarul este prima parte din seria Turnul Întunecat • Ediție canturi colorate (Sprayed Edges) Armada reia seria emblematică Turnul Întunecat, într-o ediție de colecție, o adevărată experiență vizuală și tactilă menită să transporte cititorii în lumea misterioasă imaginată de Stephen King. Designul unic, realizat de graficianul Adnan Vasile, și tehnica sprayed edges construiesc vizual colecția asemenea unui puzzle a cărui imagine se dezvăluie cu fiecare volum. Cea mai vizionară creație a lui King. - Barnes & Noble Roland din Gilead, Ultimul Pistolar, unul dintre cei mai enigmatici eroi ai lui Stephen King, este o figură tulburătoare, un singuratic prins într-o călătorie fascinantă. În lumea sa dezolantă, care reflectă în mod înfricoșător propria noastră realitate, Roland îl urmărește pe Omul în Negru, întâlnește o femeie atrăgătoare pe nume Alice și leagă o prietenie cu un băiat din New York. În același timp realistă și straniu de onirică, Pistolarul îi lasă pe cititori așteptând cu nerăbdare următorul roman. O lucrare impresionantă, de o amploare mitică, care s-ar putea dovedi cea mai mare realizare literară a lui Stephen King. - The Atlanta Journal-Constitution Seria Turnul Întunecat este coloana vertebrală a operei lui Stephen King. O epopee întunecată care îmbină elemente de fantasy, horror și western într-o poveste uluitoare despre căutare, destin și sacrificiu. - Marian Coman Traducere din limba engleză de Mircea Pricajan.