• Finalist al Booker Prize 2021 • Roman câștigător al Dylan Thomas Prize • Finalist al Women's Prize for Fiction 2021 Această carte face parte din colecția Anansi Contemporan. Tânăra naratoare a acestui roman a cunoscut recent celebritatea datorită postărilor sale de pe internet, iar în prezent călătorește în toată lumea pentru a-și întâlni fanii. Pe fundalul unei astfel de existențe sclipitoare revine însă gândul obsedant că un cor de voci anonime îi dictează gândurile în timp ce navighează și-și întreține imaginea în ceea ce ea numește ,,Portalul". Însă când un eveniment tragic din lumea reală îi solicită cu totul prezența, tânăra va fi izbită de bunătatea, empatia și dreptatea ce există în lume din abundență, dar și de avalanșa de dovezi contrare acestora. Fragmentar și omniscient, incisiv și onest, Nimeni nu vorbește despre asta constituie o meditație profundă asupra iubirii, limbajului și relațiilor interumane. Patricia Lockwood este, fără îndoială, o voce unică în literatura americană contemporană. Admir și iubesc deopotrivă acest roman. - Sally Rooney Toată lumea trebuie să vorbească despre asta. - Harper's Bazaar O carte ce se citește ca un poem în proză, deopotrivă sublim, eretic, intim, filosofic, inteligent și, în cele din urmă, emoționant. - The New York Times Book Review Unul dintre cei mai incisivi observatori ai spectacolului oferit de discursul digital. - The Wall Street Journal Uau. Nu-mi amintesc când am râs atât de mult ultima oară datorită unei cărți. Ce scriitoare inventivă și uimitoare...Cred cu adevărat că avem de-a face cu un roman remarcabil. - David Sedaris Traducere din limba engleză de Domnica Drumea.