Fiul

,,Ceea ce ni se pare nouă, ființelor umane, că știm nu e nimic în comparație cu ceea ce simțim nevoia să credem ca să ne amorțim frica și durerea…

Teama era acolo. În spatele unei ferestre care reflecta o seară liniștită de vară, în privirea nonșalantă a unui trecător, în răcoarea umbrelor care apăreau din laturile de est ale caselor, alungând lumina pe măsură ce câștigau teritoriu. Se gândi că toată viața lui fusese așa; o luptă șovăielnică, perpetuă și inutilă între întuneric și lumină, care nu părea să aducă niciodată victoria uneia dintre părți. Sau poate o adusese?
Cu fiecare zi care trecea, întunericul se întindea puțin mai mult. Avea să urmeze o noapte lungă.”