Prințul fericit și alte povestiri

Când eram în viață și aveam o inimă de om, nu stiam ce sunt lacrimile, căci locuiam în Palatul Fără Griji, acolo unde tristețea nu era lăsată să intre. Ziua mă jucam cu tovarășii mei în grădină, iar seara dansam în Sala Mare. Grădina era împrejmuită de un zid foarte înalt, dar niciodată nu m-am gândit să întreb ce se afla dincolo de el, pentru că, acolo unde trăiam, totul era atât de frumos. Curtenii m-au numit Prințul Fericit și eram într-adevăr fericit, dacă plăcerea însemna fericire. Așa am trăit și așa am murit. Și acum că sunt mort, oamenii m-au așezat aici, atât de sus, încât pot vedea toată urâțenia și toată mizeria din orașul meu și, deși am inima de plumb, nu pot face altceva decât să plâng.