Dulce uitare (Made, #1)
Danielle Lori
2 kiadás

Dulce uitare (Made, #1)

Danielle Lori
Danielle Lori
4.2
65 értékelés alapján
Értékelések megtekintése
27
felhasználó listáján szerepel
Oldalak száma: 464
Epica (2022/10/20)
Nyelv: Román
ISBN: 9786069713228
Elena e poreclită Dolce Abelli datorită firii sale calde și supuse. Zâmbește la comandă și e fermecătoare în toate împrejurările. Este fiica preferată a familiei, prințesa desăvârșită a unui clan mafiot… sau, cel puțin, așa a fost până nu de mult timp.Acum, când se privește în oglindă, tot ce vede este sângele de pe propriile mâini, ca o vopsea purpurie.SE SPUNE CĂ PRIMA IMPRESIE ESTE CEA MAI IMPORTANTĂ…În apele tulburi ale mafiei newyorkeze, s-a stabilit ca sora Elenei să se mărite cu Nicolas Russo. El e un capo dei capi, un șef, un trișor, un viclean — chiar și după standardele mafiei. Are o reputație mai întunecată decât costumele și cravatele negre pe care le poartă. Prima interacțiune dintre Elena și Nicolas a fost plină de tensiune și pasiune inexplicabile din ambele părți. Însă Elenei nu îi plac nici Nicolas, nici legile după care trăiește el. În ciuda acestui fapt, în prezența lui totul și toate dispar, iar atracția față de acest bărbat o mistuie fără încetare.Iar faptul că Nicolas e mereu pe-aproape nu o ajută deloc. El trezește în ea trăiri pe care niciun bărbat n-ar trebui să le trezească în viitoarea lui cumnată. Chiar dacă din afară Elena este Dolce Abelli, fata începe să-și dea seama câtă plăcere îi provoacă întunericul, mâinile aspre, țigările și ochii de culoarea whiskyului. Dar, dat fiind că abia a scăpat de un scandal, Elena nu-și permite să fie implicată în altul.Pe deasupra, chiar dacă Nicolas ar fi al ei, toată lumea știe că nu e bine să te îndrăgostești de il capo di tutti i capi…Nu-i așa?

További kiadások

Dulce Uitare

Dulce Uitare

Értékelések

Értékelés
4,2
65 értékelés alapján
5
25 ×
4,5
6 ×
4
20 ×
3,5
3 ×
3
8 ×
2,5
0 ×
2
2 ×
1,5
0 ×
1
1 ×

Bejegyzések

62
The Sweetest Oblivion
The Sweetest Oblivion
Danielle Lori
Évek óta szerettem volna már elolvasni ezt a sorozatot, de valahogy végül sosem vettem meg.
Nagyon örülök, hogy ezt végre megtettem hiszen felülmúlta minden várakozásomat. Nem hiába népszerű ez a sorozat.
Elena a kezdetektől nagyon szimpatikus volt nekem, egy nagyon szerethető karakter és alig vártam, hogy kiderüljön pontosan mi is történt vele.
Nico a kemény külseje ellenére is belopta magát a szívembe, mindegy volt mit mondott a tettei teljesen másról árulkodtak.
Örülök, hogy elkezdtem ezt a sorozatot, remélem a többi rész is ilyen jó lesz.
Jelentkezz be hogy láthasd a kedveléseket és hozzászólásokat
Bejelentkezés
The Sweetest Oblivion
The Sweetest Oblivion
Danielle Lori
Jelentkezz be hogy láthasd a kedveléseket és hozzászólásokat
Bejelentkezés
Dulce Uitare
Dulce Uitare
Danielle Lori
Jelentkezz be hogy láthasd a kedveléseket és hozzászólásokat
Bejelentkezés

... és még 59 további bejegyzés

Az összes bejegyzés és értékelés megtekintéséhez jelentkezz be!

Bejelentkezés